fbpx

, ,

5 instrumente esențiale în branding personal

Ți se întâmplă să te întrebi de ce atragi doar clienți dificili sau de ce nu reușești să aduni multe like-uri și comentarii pe Facebook? Te frămânți mereu la gândul că nu vei reuși niciodată să îți ajungi din urmă concurența? Atunci este musai să descoperi ce conține kitul de brand personal care te poate ajuta în acest sens.

Deși pare o sperietoare pentru mulți, brandul personal nu este nici magie, nici alchimie. Nici nu li se adresează unor categorii sociale privilegiate. Un brand personal bine făcut este pur și simpla la îndemâna oricăruia dintre noi.

Ca să te convingi că nu e mare filosofie, am să trec în cele ce urmează direct la prezentarea celor 5 instrumente esențiale care stau la baza construirii unui brand personal:

1. Este obligatoriu să știi cine ești și ce știi să faci

Când ai citit asta te-ai gândit că nu ți-am spus nimic nou, nu? Ți se pare că e prea simplu, probabil. Și ai dreptate să crezi asta. Este chiar atât de simplu. Dar tocmai pentru că e simplu, tendința e să nu iei în calcul acest aspect esențial când vine vorba
de brandul personal. Ca să fii coerent și să îi ajuți pe ceilalți să afle cine ești și ce faci, trebuie să știi în primul rând tu. Sunt oameni care au mai multe competențe și au tendința să și le înșire pe toate de-a valma, de nu mai știi ce face omul ăla, de fapt. Gândește-te, de pildă, la un fotograf. Ce altceva face el decât poze? Dar el știe să facă un anumit gen de poze, este axat pe anumite poze – de nuntă, de natură, portrete, documentare etc. – iar asta trebuie să transmită și prin brandul lui personal. Dar acest lucru e valabil în absolut orice domeniu. Așa că, dacă e simplu, nu îl neglija. Ia-l în calcul și ocupă-te de el ca să ai un brand personal de succes.

2. Ai nevoie de o propoziție unică de vânzare

Dacă nu ai auzit încă, propoziția unică de vânzare este acea frază care îi ajută pe clienți să priceapă rapid ce faci. Altfel spus, te vinde pe tine și serviciile tale. Într-o lume în care oamenii nu au timp să citească texte lungi și pagini întregi de prezentare, cel mai ușor ieși în față când le spui rapid, în cuvinte puține, ce faci tu mai bine decât ceilalți și de ce clienții ar fi avantajați să te aleagă pe tine. O propoziție unică de vânzare nu o vei putea construi niciodată în avantajul tău dacă sari peste ce ți-am spus la punctul 1. Deci atenție la etape!

3. Este esențial să știi cui te adresezi – axează-te pe o nișă

După ce ai stabilit cine ești și ce știi să faci mai bine decât alții, ce te face unic în ceea ce faci, este momentul să stabilești cât se poate de clar cui te adresezi. Dacă tu faci fotografii de nuntă – ca să rămân la exemplul de mai devreme – dar ai în targetul tău oameni căsătoriți de 10, 20 de ani sau oameni care sunt pasionați de fotografie de alt gen, atunci pe acei oameni îi ai degeaba. Ca să știi cui te adresezi, este vital să îți stabilești o nișă. Îți vei construi un brand personal eficient și profesionist numai și numai prin raportare la interesele și nevoile nișei pe care o vizezi.

4. Îți trebuie un website

Știu persoane care cred că website-urile nu mai sunt la modă și că lumea oricum stă pe social media, nu mai caută pe net după site-uri. Greșit! Când ai un site, oamenii se vor duce să se informeze despre tine. Mai mult, vor avea garanția că nu ești cineva care minte, că exiști cu adevărat și că expertiza ta este reală. În absența unui site care să conțină detalii relevante despre cine ești și ce faci, oamenii nu vor avea încredere să colaboreze cu tine. Așa că fă tot posibilul să îți faci site. Contează!

5. Blog și content

Ca să demonstrezi că știi ce spui și ce faci, că ai experiență considerabilă în domeniul tău de activitate, este neapărată nevoie să furnizezi constant content. Scrie pe blog, dă-le oamenilor informații la zi, dă-le ponturi și sugestii, arată-le că te pricepi și că ești un specialist informat, care ține pasul cu lumea. Fii un trend setter prin tot ce spui și faci și brandul tău personal va fi unul de mare succes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Împărtășește pe:

TU ești cel mai important AMBASADOR al brandului tău!

Este momentul să preiei controlul asupra mărcii tale personale, să îmbunătățești modul în care oamenii te percep și te văd, deoarece le permite să-și formeze o impresie puternică despre cine ești și care sunt valorile tale și să câștigi mai multă credibilitate în industrie.

Articole favorite
Urmărește-ne pe